Surmont Gravity Enduro Jam - Redefinirea distracţiei

Surmont Gravity Enduro Jam - Redefinirea distracţiei

Autor:Maximilian Munteanu | 31 august 2011
Am primit de la Surmont următorul comunicat. După câte se ştie, accesul pe traseul de la Sinaia este anevoios, pentru a ne exprima eufemistic. În loc să arunce prosopul, cum fac alţii, echipa Surmont a făcut un traseu nou. Şi apoi a mai făcut unul!!! Ideea principală e ca oamenii să vină să se dea şi să se gândească bine că poate ies cu banii chiar mai bine decât la Sinaia. Conceptul de eveniment ne aduce aminte de deschiderea de sezon de la San Remo, unde vin o mulţime de echipe de uzine şi unde sistemul este acelaşi: cronometrare non-stop, tot weekend-ul. Impresionant, dacă ne gândim că în România anului 2011 încă se cronometrează cu "fotocelulită" şi cu ceasul de la gară... Citiţi şi vă minunaţi, mereţi şi vă daţi!
Surmont Gravity Enduro Jam - Redefinirea distracţiei
Lucrurile bune sunt făcute să evolueze, să meargă mai departe şi să recucerească. Evident! Astfel, anul acesta ne-am mutat de pe popularul nostru traseu de casă din Sinaia pentru a descoperi locuri noi de dat în imediata apropiere. Un concept nou, un eveniment fresh şi plăcere pe toată linia! Bun venit la Surmont Gravity Enduro Jam şi faceţi cunoştinţă cu Cheile Grădiştei, minunatul nostru loc de desfăşurare! Ce e nou? Totul! În primul rând, două trasee. Da, am spus 2, nu e greşeală de tipar. Primul traseu este unul facil, accesibil si distractiv, dar care nu este unul de downhill în sensul actual al cuvântului, deşi accentul se pune tot pe gravitaţie. Acest parcurs conţine şi pasaje de flat şi sectiuni de usor uphill, astfel încât anduranţa şi polivalenţa riderilor este pusă la încercare şi cel mai bun allrounder se va impune. Deci "cu de toate", cum se obişnuieşte a spune. Al doilea traseu este felul principal şi totodată partea rafinată a meniului: downhill pur sange, a la carte, pe un traseu provocator, cu elemente specifice, modelat de eternul şi fascinantul nostru teamrider Kinda Geza. În al doilea rând, inovativ este conceptul nostru de eveniment. Participanţii au la dispoziţie 3 zile în care se pot da pe cele două trasee cât de mult îi ţin plămânii, mâinile şi picioarele. Ieşit din comun este faptul că toate manşele zilei de concurs, fără excepţie, vor fi cronometrate si afisate, ceea ce înseamnă ca riderii vor putea observa la cald evoluţiile lor, iar noi vom lua în calcul cele mai bune manşe obţinute pe ambele trasee. Da, ne dorim să vedem lumea la dat cât mai mult! În al treilea rând şi cireaşa de pe tort: locul de desfăşurare este unul cu totul şi cu totul ieşit din comun. Cheile Grădiştei-Fundata sunt un resort privat, situat într-un ambient natural sublim, în inima munţilor. Pachetul de participare la eveniment va include diverse optiuni de cazare, masă, spa, acces la traseu şi barbeque party într-un areal renumit atât în ţară cât şi peste hotare.
Surmont Gravity Enduro Jam - Redefinirea distracţiei
Nu vă faceţi probleme! Accesul la traseu este asigurat în sistem de shuttle, cu maşini de teren echipate cu remorci dedicate trasportului de biciclete, iar costul transportului este inclus in taxa de participare. Deci, easy! Voi trebuie doar să vă daţi. De restul ne ocupăm noi. Pregatiţi-vă bicicletele, şlefuiti-va tehnica de dat şi antrenaţi-vă gambele. Surmont vă aşteaptă la Cheile Grădiştei între 16-18 septembrie pentru Gravity Enduro Jam 2011! Pentru detalii despre Surmont Gravity Enduro Jam, verificaţi pagina oficială www.gravityjam.surmont.ro/ ...sau contul de Facebook Surmont Gravity Jam Ne vedem la dat! Echipa voastra Surmont Traseele de concurs: Iac este traseul domol, distractiv şi plăcut cu care îţi va fi uşor să te împrieteneşti. Nu te bucura prea devreme! Iac îţi va pune la încercare anduranţa la a face ceea ce-ţi place! Rezistă-i lui Iac! (3,4 km şi 370 m diferenţă de nivel) Alf este traseul orgoliului, tehnic şi neastâmpărat, care nu-ţi va da prea multe clipe de răgaz şi te va taxa de câte ori îi dai ocazia! Îmblânzeşte-l pe Alf! (2,2 km şi 370 m diferenţă de nivel) Traseele au fost botezate în memoria şi după caracterele unice ale malamuţilor Iac şi Alf, foşti tovarăşi de nadejde ai escapadelor noastre montane! Fotografii din istoria evenimentelor Surmont Gravity Jam şi Stepdown Challenge:
Surmont Gravity Enduro Jam - Redefinirea distracţiei
Ciprian Burtan a petrecut o viaţă pe bicicletă
Surmont Gravity Enduro Jam - Redefinirea distracţiei
Costi Iordan chiar se dă cu bicicleta. Mai bine ca tine şi ca mine!
Surmont Gravity Enduro Jam - Redefinirea distracţiei
Radu Ianoşiu Hangan, pe când porecla Petardă era necunoscută.
Surmont Gravity Enduro Jam - Redefinirea distracţiei
Geza haleşte Bolovanul.
Surmont Gravity Enduro Jam - Redefinirea distracţiei
Vrem să îl vedem pe Mihnea din nou călare!
Surmont Gravity Enduro Jam - Redefinirea distracţiei
La fel şi pe Tibi Matei! Update: Daca vremea se mentine atat de buna precum arata prognozele, atunci bagati somn la greu, ca sambata noaptea o sa tina mult focul de tabara in compania lui DJ Tudorel si va fi urmata de o sesiune prelungita de riding la liber, duminica dimineata intre orele 10:00 si 14:00 :). Si nu uitati costumul speedo acasa, ca aveti nevoie de el la inviorarea de dimineata din jacuzzi! Ne vedem sus, la Cheile Gradistei - Fundata!
Raporteaza

14 Comentarii

Catalin Burnea
5 septembrie 2011 la 09:46
Exista si posibilitatea de a campa in zona ?
0
0
6 septembrie 2011 la 02:37
se pot instala corturi la Cheile Gradistei, insa nu exista un camping organizat cu grupuri sanitare si dusuri
0
0
14 septembrie 2011 la 06:31
Update program: Daca vremea se mentine atat de buna precum arata prognozele, atunci bagati somn la greu, ca sambata noaptea o sa tina mult focul de tabara in compania lui DJ Tudorel si va fi urmata de o sesiune prelungita de riding la liber, duminica dimineata intre orele 10:00 si 14:00 :). Si nu uitati costumele speedo acasa, ca va trebuie la inviorarea de dimineata din jacuzzy! Ne vedem sus, la Cheile Gradistei - Fundata!
0
0
16 septembrie 2011 la 00:19
Echipa profesionala de timing de la "Crono Moto" din Ungaria, va deservi traseele Iac si Alf in ziua de concurs. Printre facilitatile oferite riderilor si publicului, alaturi de diplay-ul cu situatia timpilor si clasamentele la minut, ne vor oferi si un radar de viteza maxima, pe ultima portiune dreapta a partiei, inaintea liniei de sosire. Vom oferi un premiu special celui mai tare speed freak !
0
0
Claudiu Kiss
22 septembrie 2011 la 01:15
Am vazut pozele dragut dar nu mi se pare a fi concurs de enduro dupa parerea mea personala din propria experienta.. am vaz in italia cum arata un concurs de enduro...Si nu am vaz asa bikuri ca aci asa de profi ca sa zic asa..Totusi ii ok ca se mai misca ceva si pe la noi..sper ca nu am deranjat cu nimik..
0
0

Scrie un comentariu

Meniu
mesaje

Ramâi conectat

Primești cele mai noi articole și știri direct pe email