Maratonul Bucegilor, un concurs… surprinzător, cel puţin!

Da, te-ai aştepta ca acest race să fie unul banal. În fond se desfăşoară în Bucegi, un munte arhiplin de oameni şi străbătut în toate direcţiile posibile de poteci şi forestiere. Dar dacă stai să o iei „la pas” pe bicicletă, vezi repede că nu-i chiar aşa. Maratonul Bucegilor face parte din evenimentul Padina Fest care se ţine pe platoul Padina, în zona cabanelor Padina, Diana şi Peştera. Cinci zile de concerte şi activităţi care culminează cu un super maraton de alergare montană cu atingerea vârfului Omu, pentru ziua de sâmbătă, şi maratonul de mountain bike, pentru duminică. Este o locaţie cât se poate de bună pentru un astfel de eveniment şi la fel de bună pentru amplasarea startului unui maraton. După ce în trecut am mai avut o tentativă de participare la această cursă, eşuată din cauza unor probleme tehnice la bicicletă, anul acesta am spus că trebuie să încerc din nou concursul din Bucegi. Nu mă aşteptam la mare lucru: ceva drum plat pe forestier, ceva (mai multă) urcare şi apoi o coborâre despre care toată lumea vorbea cumva cu respect. Dar atunci când îţi spui că ceva nu poate fi interesant, exact atunci se întâmplă să fie. Startul s-a dat din zona scenei Padina Fest şi după ce concurenţii au făcut o buclă de aproximativ 2 km, s-a intrat pe drumul forestier care urcă spre Cabana Bolboci şi mai departe spre Şaua Dichiu. Bucla de 2 km a avut probabil rolul de a mai răsfira concurenţii deşi mai degrabă i-a înghesuit pe prima coborâre dinspre Hotel Peştera înapoi spre Start. Pe multe porţiuni s-a mers la pas întrucât mulţi concurenţi coborau pe lângă bicicletă. Dacă nu se mai făcea această buclă ci se intra direct pe forestier toată lumea ar fi avut loc de depăşiri infinite. Dar vorba aia, „părerea mea”.

Startul Maratonului Bucegilor 2013. Foto: Florian Răducanu - nomad-team.ro

După bucla de start toată lumea a apucat-o spre Cabana Bolboci pe vechiul drum forestier (drum judeţean) care acum este mult mai puţin circulat întrucât malul stâng al lacului Bolboci a fost asfaltat, aşa că toate maşinile merg pe acolo. Dar chiar şi aşa este destul de mult praf. Pe la km 5 au început urcările pe care îţi puteai regla în voie viteza, cadenţa şi ritmul cardiac mulţumită drumului larg. După Cabana Bolboci a urmat o scurtă coborâre urmată de o porţiune de plat pe lângă Cabana Zănoaga pentru a încheia cu încă o urcare susţinută, tot pe macadam, până în Şaua Dichiu de unde începe asfaltul.

Prima coborare de pe buclă. Foto: Florian Răducanu - nomad-team.ro

Din acest moment concurenţii au putut mări viteza de pedalat la deal. Chiar dacă până aici s-au parcurs în jur de 16 km de urcare pe forestier şi prin pădure, odată intraţi în gol alpin parcă totul a devenit mai uşor mulţumită deschiderii peisajului şi asfaltului perfect. Parcă ţi se mărea capacitatea pulmonară! În plus a început şi vântul care te mai răcorea. Oricum, temperatura din timpul concursului nu a depăşit 25-28 de grade, acceptabil. Asfaltul s-a terminat la intrarea spre Cabana Piatra Arsă loc în care am găsit şi singurul punct de alimentare amplasat strategic pentru a servi concurenţii de două ori. Aici s-a întâmplat că instinctul mi-a spus să continui înainte spre Cabana Babele, pe drumul forestier, însă arbitrii m-au întors şi mi-au spus că traseul merge spre Cabana Piatra Arsă, la dreapta, după care continuă pe potecă lată, în urcare, spre Babele. M-am conformat şi am luat-o din loc doar pentru a afla ulterior la finiş ca intuiţia a fost corectă şi că traseul era de fapt înainte. Per ansamblu însa, că urcai spre Babele pe o parte sau pe cealaltă a muntelui, tot acolo ajungeai şi tot aceeaşi diferenţă de nivel o acumulai. Şi dacă mă gândesc bine, mai bine a fost că am urcat pe potecă şi am coborât apoi „în forjă” pe forestier, atât de forjă că nu era dificil să obţii un snake bite. Ceea ce s-a şi întâmplat. După atingerea Cabanei Babele concurenţii au trecut de cel mai înalt punct al traseului, 2.179 m potrivit organizatorilor. Iar de aici urma cireaşa de pe tort, una chiar mare! Evident, trebuie să-ţi placă să-i dai tare la vale şi trebuie să ai suspensii care să înghită cât mai mulţi bolovani şi mai trebuie şi ceva frâne care să nu-ţi rupă degetele după minute în şir de tras de ele. Dacă toate aceste condiţii sunt îndeplinite atunci nu-ţi mai trebuie decât concentrare şi citirea liniei ideale în fracţiuni de secundă. Coborârea pe forestier de la Babele înapoi spre punctul de alimentare de la Piatra Arsă este dificilă. În multe locuri drumul, foarte accidentat, este plin de bolovani liberi. Aşa că întotdeauna trebuie să ştii cât să priveşti înainte pentru a evita obstacolele şi cât gaz să-i dai. În comparaţie însă cu coborârea pe poteca pe care s-a urcat spre Babele poate aceasta ar fi fost mai ok însă acolo existau o serie de zone pe care un amator cu experienţă medie nu le-ar fi putut traversa pe bicicleta, iar coborârea ar fi fost întreruptă prea des. Cu alte cuvinte „not much fun”. Preţ de aproximativ 3,5 km s-a coborât în viteză pe forestier accidentat şi tehnic făcând slalom printre bolovani şi turişti care în ziua concursului erau cu sutele. De la punctul de alimentare s-a făcut dreapta şi s-a intrat pe potecă de iarbă apoi pe potecă turistică bătută. După ce s-a terminat zona de plat a urmat a doua cireaşă de pe tort, şi mai mare ca prima! Super coborârea finală spre zona de start / finiş. Aici puteai cu adevărat să-ţi exersezi funcţia de multitasking chiar dacă era vorba şi doar să te uiţi în mai multe locuri în acelaşi timp. Au existat porţiunile iniţiale de potecă afundată în teren unde era mai bine să mergi pe lângă după care s-a intrat în pădure unde au început stâncile şi rădăcinile, pe scurt zona tehnică. Dacă aveai inerţie, tehnică şi ceva… curaj, puteai trece peste majoritatea obstacolelor. Iar 29er-ele au excelat aici! La un moment dat a urmat o traversare în urcare pe stânci unde trebuia să te dai jos şi căra bicicleta puţin în spate. Pe aceste zone, şi altele câteva mai dificile unde clar se mergea la pas, am văzut o mulţime de salvamontişti poziţionaţi aproape din metru în metru. Toţi erau pregătiţi să dea o mână de ajutor sau să intervină în caz de accident. Nu de puţine ori te şi îndrumau pe unde este mai bine să o iei. Sincer am fost impresionat şi nu am mai văzut la nici un concurs autohton de cross country / maraton o concentrare atât de mare de forţe de reacţie. Şi am participat la destule din 2002 în coace. În cele din urmă poteca turistică a făcut loc unui forestier care totuşi nu era cu mult mai confortabil. Aproape la fel de abrupt iar strategia şi gândirea în avans trebuiau să fie la ordinea zile. Drumul era divizat de multe ori de un şanţ adânc şi nu ştiai de fiecare dată pe care parte să o iei pentru a nu ţi se „înfunda”. Spre final calitatea drumului a crescut considerabil şi la fel viteza. S-a trecut într-o secundă pe lângă Hotel Peştera, pe drumul pietruit, după care s-a făcut dreapta pe coborârea prin pădure folosită şi la începutul concursului pentru bucla iniţială. Acum, liber fiind, puteai să îi dai drumul la vale atât cât te ţinea curajul, bicicleta şi experienţa. Maratonul Bucegilor este un concurs frumos care oferă mult mai mult decât te-ai aştepta de la această zonă montană. Muntele este superb însă numele i-a fost stricat de o grămadă de oameni cu un simţ al răspunderii mai puţin dezvoltat, asta ca să fiu modest în exprimare. Pe lângă urcările de pe drumurile pe care le cunoaşte toată lumea, coborârea se face pe poteci şi drumuri mult mai puţin cunoscute, şi surprinzătoare. S-a văzut că organizatorii au pus suflet şi au făcut tot posibilul ca participanţii să fie în siguranţă şi aibă parte de o experienţă cât mai plăcută. Depinde acum de preferinţele fiecăruia. Poate unii preferă urcări mai mici şi coborâri mai mici, poate unii preferă o singură urcare mare şi mai multe coborâri mai mici, însă pentru cine preferă o urcare relativ lungă, dar constantă la care se adaugă o super-mega coborâre, atunci Maratonul Bucegilor este evenimentul pe care trebuie să-l bată bine în cuie pentru calendarul competiţional de anul viitor. Mai ales că distanţa totală de concurs nu este atât de mare, în jur de 38 km.

Premianţii la categoria Masculin 30 – 39. Foto: Florian Răducanu - nomad-team.ro

La final câştigătorii ediţiei 2013 au fost: Feminin General 1 Cojocaru Monica 2 Piriger Beata 3 Doina Titei Masculin 18 – 29 1 Daniel Dascal 2 Nitu Adrian 3 Adrian Dumitru Masculin 30 – 39 1 Gabriel Daitoiu 2 Catalin Spranceana 3 Daniel Sardan Masculin 40+ 1 Nicusor Plumbota 2 Catalin Ursachi 3 Daniel Olteanu Rezultate complete aici. Mulţumim pentru fotografii Florian Răducanu - nomad-team.ro