Drop'n'Roll Downhill Challenge 2012 - track check, track check, one-two, one two!

Mitologia e foarte simpatică, dar nu când vine vorba despre trasee de downhill sau despre trasee în general. Şi, sincer, am auzit o grămadă de lucruri, în special tâmpenii, despre traseul de anul acesta de la Drop'n'Roll. Aşa cum bine ştiţi, întreaga operaţiune s-a mutat din Parâng în Bâlea, din raţiuni care nu ne importă şi, de fapt, nici nu contează. Bâlea este un loc foarte diferit, nu doar ca amplasare şi ca geologie, dar şi ca încărcătură istorică. Şi aici ne întoarcem la mitologie în cel mai pozitiv sens al termenului, pentru că, dacă nu aţi aflat deja, Bâlea este leagănul snowboarding-ului şi al freeskiing-ului din România, al freeride-ului şi al freestyle-ului de iarnă, indiferent de ce ai sub tine. Am pomenit de trei ori cuvântul free în fraza anterioară? Pai da, pentru că nimic nu e întâmplător! Te-ai putea întreba de ce nu s-au făcut până acum concursuri de downhill în Bâlea, având în vederea notorietatea locului şi date fiind legăturile unei anumite mâini de oameni care au influenţat serios evoluţia cam tuturor sporturilor de şcoală nouă din România ultimilor 20 de ani cu acest loc incredibil şi greu de descris în cuvinte. Până la urmă e un munte acolo, la naiba, şi oriunde e un munte un biciclist sigur s-a uitat la el la un moment dat şi şi-a zis "mda, pe acolo şi dup-ai pe acolo sigur merge". Habar nu am de ce nu au fost până acum concursuri de downhill în Bâlea, dar era timpul să apară unul, iar dacă acesta e să fir Drop'n'Roll-ul, atunci nu e nici o problemă. Am dat ieri trei ture de traseu. Prima nu mi-a plăcut deloc şi am bombănit şi eu ca multă lume "ăsta nu e downhill". Lucrurile încep megaabrupt deasupra cascadei şi şerpuiesc până la celebrul traverseu unde te aşteaptă un feature impresionant reprezentat de un podeţ de lemn, mai departe e destul de simplu: serpentine după serpentine şi practic o potece străveche, la care s-a lucrat şi a fost consolidată. Hei, când spun "s-a lucrat", apăi s-a lucrat la greu! Jos în vale, în faţa telecabinei, lucrurile se încheie cu o săritoare cu landing de lemn, puţin ciudată dar lejeră şi clar de sărit. Cine spune că "e rockgarden de sus până jos" sau nu ştie ce e un rockgarden sau se dă prin vreun grohotiş adiacent. Sunt pietre, ba chiar o grămadă de pietre, dar să-i spui "rockgarden de sus până jos" e stupid şi simplist. A doua tură mi-a plăcut şi la a treia tură eram deja fan. Azi de abia aştept să închei textul ăsta să merg să mă dau. Cred că nu e nevoie să spun mai mult. Un lucru de care mi-ar plăcea să ţină cont fiecare organizator: trackwalk obligatoriu! Superimportant mai ales în contextul ăsta, unde expunerea este exponenţial (sic) mai mare şi hăul nu îţi lasă uneori loc de greşeală, dar esenţial pentru siguranţa oricărui concurs. Respect pentru vigilenţa lui Bronco! Altfel, în afară de transportul insuficient de ieri (care s-a remediat deja între timp), organizarea este surprinzător de bună şi rev. Oameni amabili, camping în sânul naturii, zonă de party, bar şi bucătărie aprovizionată cu tot ce trebuie, bike parking păzit şi WiFi-spot (de unde credeţi că scriu asta?). Nu mă aşteptam, dar Drop'n'Roll pare să revină în direcţia care l-a consacrat acum 8 ani. Bine aşa! Nişte imagini din Bâlea. Eu cu spam-ul, Monkey cu cele de Doamne-ajută mai jos. From Monkey with love: Pe mai încolo! Mx