Cupa Emmedue 2012: polivalenţa contează!

Să ne înţelegem din start: orice dar ORICE fel de dat pe bicicletă e fain. O să vă plictisesc spunându-vă asta, deci să nu vă miraţi! De ce e nevoie să subliniez? Pentru că eram şi eu până de curând un necredincios şi fiindcă moftuream la rându-mi, strâmbând din nas la unele event-uri şi căutându-le doar pe celelalte. Suntem în anul 2012, mie mi-a mai venit mintea la cap şi avem aproape în fiecare weekend câte un concurs pe două roţi! Wow! Asta înseamnă, printre altele, o concurenţă acerbă printre organizatori şi implicit o calitate crescândă de la an la an a desfăşurărilor perfectate de ei. O să vină lucruri bune, credeţi-mă! Deci m-am dus la Ploieşti, un loc cu tradiţie în ciclism, dar care nu pot spune că m-a impresionat până acum din punctul ăsta de vedere. Cu siguranţă că nu cunosc destul de bine scena locală şi faptele de arme ale cicliştilor ploieşteni, iar asta fiindcă şoseaua nu e fix pasiunea mea. Da, am ajuns la Ploieşti aproape curat de prejuecăţi, dar păstrând nişte dubii cum că locul e destul de plat, astfel încât concursul de mountainbike sigur trebuia să semene, după mintea mea de găină cu Prima Evadare. Jap, una după cap! Geografia de clasa a opta. Păi ce facem aici? Uităm de dealurile din proximitatea Ploieştiului (care e drept că nu se văd de pe centura de vest) şi de tradiţia viticolă a zonei? Împrejurimile Ploieştiului au deci destule dealuri cât să poţi organiza concursuri de anduranţă cel puţin la un nivel decent şi oricum nu cred că se aşteaptă cineva la rute alpine cu diferenţe mari de nivel. E okay! Cupa Emmedue 2012 e la o a doua încarnare într-un format destul de original pentru România şi pune accentul pe polivalenţa participanţilor. Ziua de sâmbătă este dedicată unei curse de şosea pe două distanţe (50 şi 100 km), iar cea de duminică se adresează mountainbikerilor, cu două trasee, de 35 şi 65 km. Pe lângă asta, multiple clase de concurs, segmentate în funcţie de vârstă şi, evident, lungimea traseului şi o deschidere necesară pentru începătorii doritori de concursuri. De fapt, Cupa Emmedue se mândreşte că este singurul concurs în cadrul căruia amatorii şi profesioniştii sunt aduşi la un numitor comun şi se pot da laolaltă, învăţând unul de la celălalt. Pentru că avem tot timpul ceva de învăţat. Să nu uit: foarte faină clasa Family care i-a adus pe pitici cu părinţii lor la concurs şi apoi direct pe podium. O iniţiativă necesară pe care am mai văzut-o şi pe la alte concursuri şi care sper să recidiveze cât mai des! Prima zi ne-a dus cu startul pe o culme a celebrului Drum al Vinului, la Crama Seciu, într-o ambianţă plăcută unde straturile de teren, vegetaţie şi urban se etajează frumos către orizont bucurând ochiul. Altitudine? Destulă! Atitudine? Vine la pachet cu participanţii, deci faceţi loc! De la 7 la 9, cam cât am zăbovit în hamac la Seciu, lângă mine organizatorii au ridicat rapid zona de start cu tot cu poarta ei metalică, diversele corturi de echipă, asistenţă şi înscrieri, astfel încât la 10, conform programului, eram gata de startul pentru tura lungă de 100 km. Go! Participanţii au mers întăi după pace car-ul în culori de Poliţie, după care au dat frâu liber energiei de concurs. La fel şi cei de la clasa 50 km, care au luat startul mai târziu, dar nu mai puţin motivaţi. Inedit a fost şi traseul care i-a purtat prin diverse zone celebre de vinificaţie dar care nu a fost închis circulaţiei şi asta e cu du-te vino: pe de o parte e bine ca rutierii să ţină cont de regulile de circulaţie în contextul unui concurs teoretic mai lejer, pe de altă parte nu vrei că orice habarnist să-ţi strice planurile de cursă şi să ocupe spaţiu preţios pe şosea. Sunt sigur că la anul "cel mai important eveniment sportiv din Prahova" (nu am îndoieli legate de asta) să închidă pentru maşini cel puţin zona de start/finish şi să nu mai avem de-a face cu diversele Dacii vintage tunate cu stopuri "de Altezza" care se proptesc în drum şi nu mai vor să pornească (nu e benzină la Ploieşti, ce să-i faci!). După scurt timp au început să răsară şi finisherii, iar surprizele nu au încetat să apară. Lucian Logigan a rupt lanţul şi a fost nevoit să se retragă; păcat! Favoritul locului şi poate cel mai simpatic racer, Marian Frunzeanu, întotdeauna cu zâmbet la purtător, n-a surprins pe nimeni cu poziţia a doua, cum n-au făcut-o nici al nostru Alex Ciocan şi Ştefan Morcov cu ale lor locuri 3 şi 5. Tudi Oprea a fost pe 7, calculat, iar Cleppe Wouter, belgianul care a biruit la Marea Evadare, pe 5. Cristian Losonczi, tinerelul de la Geiger a venit însă pe 6, între Cleppe şi Tudi, iar câştigătorul pe tura lungă a fost proaspătul Alexandru Niţu, de loc din Ploieşti, dar activ la echipa din Otopeni împreună cu Alex Ciocan. Tot Alex Niţu a câştigat şi trofeul King Of The Hill, impunându-se în două dintre cele trei puncte de căţărare. Fetele breze şi cele mai rapide s-au numit Zsuzsi Gyurka, Andreea Crivoi şi Ioana Stănculescu. La tura scurtă podiumul a fost ocupat, în ordine, de Alex Poenaru şi Alex Buduroi de la Petrolul, urmaţi de zărneşteanul Ovidiu Butuza de la Vectra, iar la fete Critina Radu le-a luat faţa Monicăi Serachitopol şi Nicoletei Dinu. Remarcabilă şi activitatea celor de la clasele peste 50 de ani: Gheorghe Nicodim şi Emil Bituleanu (1-2 la 100 km) dar şi Cezar Jipa, Traian Radu şi Radu Miron (1-2-3 la 50 km), bunici cu acte în regulă mai tari ca tine şi ca mine. Ziua doi, rezervată mountainbiking-ului, ne-a purtat printre aleile aerisitului parc Bucov, o oază de verde şi curat la marginea Ploieştiului şi poate un loc mult mai adecvat pentru un start şi finish de concurs. Ploaia a căzut peste noapte, dimineaţa era mohorâtă, dar asta nu i-a împiedicat pe organizatori să îşi facă treaba cum se cuvine şi pe competitiori să se încălzească până la începutul concursului. Peisajul participanţilor era chiar mai pestriţ decât în ziua anterioară, cu o paletă de biciclete mult mai variată: de la ieftinături de hypermarket sau Decathlon până la ultimele carboane de marcă generatoare de extra salivă. Plus standurile de care v-am mai povestit, feeding zone, corturi cu expozanţi şi produse, steaguri şi bannere multicolore şi aşa mai departe. În mod aproape previzibil startul atât în cursa de 65 km cât şi în cea de 35 km a fost puţin decalat, dar ăsta nu e un capăt de ţară. S-a plecat furibund în ambele curse, iar cei care au rămas în zona de start/finish nu au putut decât specula ce avea să se întâmple. Din perspectiva mea, iarăşi s-au străbătut înfricoşător de repede cele două ture, astfel încât după primii sosiţi la 35 km, au început să apară mercenarii feroce de la 65 km. În ordine: Cleppe Wouter, Tudi Oprea, Lucian Logigan la clasa Open; Cristian Losonczi cu un alt timp excelent la sub 19 ani, urmat de Robert Pisică; Rareş Manea la 19-29 ani, Filip Ilie Grigorescu la 30-39 ani, omul bionic Francis Sarosi (a alergat 10 curse de 100 km şi 50 de maratoane!) la 40-49 ani şi Emil Bituleanu la peste 50 ani. Ramona Covaciu şi Andreea Crivoi au fost singurele la tura de 65 km, cu precizarea că Andreea a fost singura fată care a fugit cursele lungi în ambele zile: Respect! Rămânem la fete, unde Zsuzsi Gyurka şi-a mai trecut o victorie în palmares, de data aceasta la 35 km, urmată de Vanessa Plumbotă şi de Cristina Radu. Important: Zsuzsi a fost cu două zile înainte la night stage-ul de Clujul Pedalează, deci a concurat în 3 zile la 3 curse diferite. Phiu! Clasa Family a avut două cupluri tată-fiu pe podiumul de 35 km, cu capii de familie Gheorghe Faur şi Adrian Petroiu; la 14-18 ani a câştigat Alex Poenaru, urmat de Alex Grozea şi Bogdan Dumitru; la 19-29 ani Alexandru Ilie a fost cel mai rapid; Nicuşor Panaitescu s-a impus la 30-39 ani; Mircea Radovici i-a bătut pe cei de la 40-49 ani, iar Cezar Jipa a recidivat şi la MTB după ce cu o zi înainte fusese primul în cursa de şosea de 50 km la clasa peste 50 ani. Remarcabil! Cleppe Wouter şi-a însuşit în cele din urmă victoria generală, ne-a mărturisti că i-a plăcut mult şi va mai căuta şi pe viitor curse de gen în România unde se simte mult mai motivat decât în Bulgaria sau alte parţi. Aşa să fie! Închei cu precizarea că organizarea a Cupei Emmedue fost foarte bună dar perfectibilă, la fel ca şi orice alt lucru. Un anume punct de pe traseul de a doua zi a dat naştere unor discuţii (datorită marcajului, unii au luat-o pe o rută mai scurtă şi şi-au creat, voit sau nu, un avantaj), care s-au aplanat însă în urma dialogului. De salutat efortul lui Vlad Dinu şi a echipei Emmedue pentru întregul efort, care sigur va mai rodi şi în viitor! De fapt, aici trebuie spus că orice cursă de ciclism presupune minte şi inimă şi reprezintă un motor indispensabil pentru evoluţia şi popularizarea sportului. Respectaţi deci toţi organizatorii care îşi fac treaba! Eu unul mi-aş dori să văd ceva mai multă recunoştinţă faţă de ei şi mai puţini concurenţi (de apreciat şi ei, majoritatea) care iau lucrurile pe de-a gata: insistenţe la masa de cronometrare, "Hai, zi repede pe ce loc am ieşit!" şi "După mine potopul!" Răbdarea a rămas o virtute şi în ziua de azi, din fericire. La fel de bine ne putem lipsi de comentarii şi lamentaţii vis-a-vis de trasee. Nimeni nu a spus că performanţa trebuie să fie floare la ureche şi pentru oricine. Vremea rea şi noroaiele sunt doar o parte a ecuaţiei şi o vorba veche spune că nu există vreme proastă, ci doar echipament nepotrivit; ţineţi minte asta. Şi mai ţineţi minte că alţii nu au nici jumătate posibilităţile noastre geografie şi totuşi sunt în vârful acestui sport, iar asta ar trebui să ne inspire nu să ne demoralizeze! Rezultate complete şi alte informaţii oficiale pe pagina principală a Cupei Emmedue. Câteva fotografii: Alte imagini în albumul de pe site şi la noi pe Facebook. Încă nişte poze faine la Sorin Petculescu pe Facebook. Un album foto oficial pe acest cont de Picasa. Transmisie terminată. Maximilian Munteanu