Absa Cape Epic 2013 – Etapa 5

Absa Cape Epic 2013 – Etapa 5

Autor:Dan Mazilu | 22 martie 2013
Astăzi a trebuit să urmăresc cursa din vanul organizatorilor întrucât motociclistul a trebuit să mai plimbe şi pe alţii. Aşa că ziua a fost destul de scurtă pentru mine însă nici cursa nu a fost prea lungă, după standardele Absa Cape Epic. Doar 75 km şi 1.800 m urcare. Pare de neconceput cum poate fi acest lucru „puţin”dacă ne gândim că la noi o cursă de 75 km este considerată de majoritatea lungă şi grea. Cu atât mai mult cu cât riderii de aici sunt deja după alte 5 concursuri consecutive.
Absa Cape Epic 2013 – Etapa 5
Dimineaţa la start, al 2lea grup se pregateşte de plecare. Foto: Dan Mazilu
Ziua a început, ca de obicei, de la ora 5, iar la 7 se dădea deja startul pentru primii. Întrucât traseul de azi a cuprins cel mai mare număr de kilometri de single track, startul s-a dat în grupuri timp de o oră şi jumătate. Opririle mele au fost la două puncte de alimentare unde am luat-o la picior pe traseu în sens invers pentru a surprinde cât mai multe imagini. Surprize pe traseu nu au mai fost, cum ar fi rătăciri, accidente sau probleme tehnice, aşa că finalul pentru leaderi s-a întâmplat la doar 3 ore de la start. Jaroslav Kulhavy şi Chrostoph Sauser au mai câştigat o etapă urmaţi fiind de Nino Schurter şi Florian Vogel de la Scott-Swisspower MTB-Racing. Cei doi au primit locul pe care îl merită pe podium după ce ieri ei au terminat pe locul 98 datorită unor probleme tehnice. Locul 3 l-au luat Karl Platt şi Urs Huber în timp ce locul 4 a revenit celor de la Cannondale Factory Racing cu Fontana şi Fumic. Pe cinci a sosit Multivan Merida cu Jose Hermida şi Rudi van Houts. În timpul concursului atmosfera de la punctele de alimentare este incredibilă. Astăzi cele două pe care le-am vizitat au fost amplasate pe domenii viticole acestea fiind adevărate oaze de verdeaţă în peisajul, nu complet uscat, dar foarte dur şi prăfuit. Apoi era plin de spectatori entuziaşti care încurajau concurenţii. Organizatorii au amplasat indicatoare pe toate drumurile care duceau de la zona de start la punctele de alimentare sau zone speciale pentru spectatori denumite „Specator point A, B, C…”. Apoi, peste tot prin oraşele unde opreşte Absa Cape Epic, se distribuie gratuit „Ghidul spectatorului” şi „Ghidul concurentului” de unde poţi afla orice te interesează de la cum să ajungi cât mai aproape de traseu la ce ritm cardiac maxim are unul din favoriţi. Etapa de mâine pare destul de grea după cifre, 99 km şi aproape 3.000 m diferenţă de nivel. Riderii dispun de un timp limită de 10 ore şi încep cu 10 km de urcare moderată urmată de încă 10 km de coborâre rapidă întreruptă din loc în loc de potecă nisipoasă. În două locuri ei vor traversa şosele naţionale principale însă pe dedesubtul lor. La km 35 vor fi făcut doar jumătate din urcarea zilei, iar greul abia acum va începe.
Raporteaza

1 Comentarii

23 martie 2013 la 11:56
thumbs up !
0
0

Scrie un comentariu

Meniu
mesaje

Ramâi conectat

Primești cele mai noi articole și știri direct pe email