Absa Cape Epic 2013 – Etapa 2

Etapa a doua a cursei din Africa de Sud a fost „Regina” maratonului. Cu o lungime de 146 km şi 2.350 m diferenţă de nivel pozitivă, traseul de la Citrusdal la Saronsberg a fost cel mai lung al maratonului. Şi pentru că la ora asta încă nu am primit comunicatul oficial al organizatorului, în care ni se povesteşte ce s-a întâmplat peste tot în cursă, va trebui să vorbesc eu despre cum s-a văzut cursa din direcţia mea. Cristian Calin va fi foarte mulţumit din cauza asta ;) Startul s-a dat la ora 7 dimineaţa iar pentru cei puţin peste 140 km organizatorul a pus la dispoziţie 11 ore de pedalat. Astfel, dacă nu erai în stare să scoţi o medie de peste 13 kmh aveai să fi scos din cursă. Poţi continua şi în următoarele etape însă numărul de concurs îţi este schimbat cu unul albastru iar echipa ta nu va apărea în clasamentul final al maratonului. Destul de trist dar, Absa Cape Epic trebuie să îşi menţină titulatura de „cel mai greu maraton mtb din lume”, deşi Mongolia Bike Challenge ţinteşte spre acelaşi titlu. Ziua a început cu un număr destul mare de kilometri de asfalt în uşoară urcare, numai buni pentru încălzire. Coloana a fost însoţită de poliţie pe toată distanţa până când s-a intrat pe macadam, sau nisip. Nu ştiu ce o fi că este foarte fin şi zburdă peste tot prin camerele noastre foto şi video.

Plutonul fruntaş pe prima coborâre modesta a zilei. De la distanţă se vede mult praf dar în pluton este chiar plăcut :) Foto: Dan Mazilu

Urcuşul a continuat pe „forestier” încă destul de mult după care, evident, a urmat inevitabila coborâre. Aici băieţii, şi fetele, au băgat a 6a. Fiind pe motocicletă, ca fotograf nu la volan, încercam să ţinem pasul pentru a-i mai prinde odată pe leaderi însă bikerii ne depăşeau cu succes, iar noi mergeam cu 60 kmh. Dimineaţa arată bine aici, soarele formează o lumină foarte frumoasă, iar când bikerii sunt învăluiţi de praf se formează nişte umbre spectaculoase. Nu ştiu cum este să respiri aerul ăla, dar mi s-a spus că atâta vreme cât ai adrenalina la nivel ridicat prin organism nu prea-ţi dai seama. Plutonul s-a lungit, s-a rarefiat şi fiecare a început să pedaleze în ritmul sau, formând grupuri mai mici sau mai mari. După care s-a ajuns la o secţiune unde nu au mai avut acces decât concurenţii. Toate maşinile de însoţire sau motocicletele fotografilor au trebuit să o ia pe altă parte. Aşa că fotografii au luat-o la picior pentru vreo 2,5 km, distanţă pe care mi s-a spus că voi întâlni cele mai bune peisaje. Secţiunea de single track care a urmat a fost interesantă şerpuind pe la poalele unor dealuri mai mari sau probabil munţi dacă ar fi să întrebi un localnic. Poteca însă tot nisipoasă dar în mare parte aderentă. La un moment dat însă până şi grupul fruntaş al leaderilor s-a împotmolit în nisip si au trebuit să o ia la împins. Şi cum spunea unul din participanţii cu care am vorbit, „it’s nice to see that even the super humans are normal” :) După care au urmat zeci şi zeci de kilometri de plat în uşoară urcare sau uşoară coborâre, deci să-i zicem fals plat cum spun specialiştii. Pe la kilometrul 80 al etapei am decis să dăm bice spre finiş gonind cu 100 la oră în spatele lui Heinrich pe partea stângă a şoselelor Africii de Sud. Toate acestea pentru a nu mai repeta situaţia de ieri când a trebuit să mă culc pe la 11 din cauza sutelor de fotografii de sortat.

Frumos peisajul prin Africa de Sud. Pentru a ajunge la finiş a trebuit să traversam vreo doi munţi. Heinicrh, "şoferul", mi-a spus că o dată pe an drumul ăsta se închide şi toţi proprietarii de Ferari şi Lamborghini se întrec la deal să vadă care ajunge primul în varf.

Am ajuns la „base camp” destul de devreme şi în timp util pentru a-i vedea pe ultimii sosiţi ai zilei. Ultimul concurent care a trecut linia de sosire a făcut-o cu 90 de secunde înainte de expirarea timpului devenind astfel un fel de erou al zilei. Am aflat ulterior de la el că ar fi putut ajunge mai devreme dacă partenerul său nu ar fi avut probleme tehnice şi dacă el nu ar fi avut pană. Câştigătorii zilei de azi au fost Karl Platt şi Urs Huber de la echipa Bulls, urmaţi de echipa Bulls 2 formată din Thomas Dietsch şi Tim Boehme. Primii au avut un timp de 5:35.32,1, iar Bulls 2 timpul de 5:41.20,6. Pe trei au venit Christoph Sauser şi Jaroslav Kulhavy de la Burry Stander – SONGO cu timpul 5:44.16,2 obţinând astfel o viteză medie de aproape 30 kmh. Cu alte cuvinte nu li se spune degeaba „super humans”. Etapa de mâine va avea „doar” 94 km şi va fi în buclă, cu plecarea şi sosirea în acelaşi loc, domeniul viticol Sarosberg. Timpul limită va fi de 8 ore.