Forum

Subiect: Furca RS Revelation Race Dual Air 2011

#2299

Robert Dumitru
Postat de Robert Dumitru
Subiect deschis de la 6 februarie 2012 la 19:05
Raporteaza
Article Image Preţ: 1475 RON la reducere (Bikexpert.ro) Durata de folosire: 12 luni, 2600 km Utilizare: diversă, de la mers zilnic prin oraş, până la ture XC/maraton de până în 80 km Particularităţi ale furcii supuse recenziei: varianta cu ax QR normal, cursă fixă de 140 mm Avantaje: - Sistemul Dual Air, care prin intermediul celor două camere permite o gamă largă de setări şi o customizare exactă, pe specificul fiecărui utilizator. Doreşti să setezi sensibilitatea cursei iniţiale şi a sag-ului, vrei o furcă mai fermă sau una mai „plush”? Nimic mai simplu... sistemul iţi permite să setezi furca cum doreşti, trebuie doar să umfli camera pozitiva şi negativă în funcţie de dorinţa ta. Ghidul de presiuni de pe piciorul furcii poate reprezenta un punct bun de plecare, însă este necesară o experimentare mai îndelungată pentru a descoperi setările ideale pentru tine. - Odată setată, amortizarea este foarte bună. Nu se simte chiar ca o furcă pe arc, însă este foarte suplă şi consecventă. Amortizarea este plush, fără a oferi senzaţia că furca se chinuie să facă faţă condiţiilor de rulare. Prima parte a cursei oferă o sensibilitate foarte bună, potrivită pentru denivelările mici, iar partea mediană a cursei se poate sumariza într-un cuvânt: control. De asemenea, cursa furcii este destul de progresivă, astfel încât la şocuri mari nu pierzi toată plaja disponibilă. - Şasiul cu "Power Bulge" (apărut prima oară pe furcile de DH şi apoi împrumutat cam pe toată gama RS) contribuie la senzaţia de încredere în furcă. Chiar şi în configuraţia cu ax Qr normal, Revelation Race este o furcă rigidă torsional, iar în timpul frânării este foarte rigidă atât frontal cât şi posterior. - În momentul în care doreşti ca pedalarea să fie eficientă dar să ai siguranţa că furca se deblochează la şocurile mari încasate, MotionControl+Floodgate-ul se dovedesc foarte utile. Acestea elimină pedal bob-ul indus de utilizator precum şi plonjarea furcii. - Reglajele de ajustare a compresiei şi a Floodgate-ului sunt poziţionate la îndemână, în partea superioară a braţului drept. În plus, reglajul compresiei este suficient de aderent (foarte util când mergi pe ploaie sau pe nămol, cine a participat la ultimele două ediţii Prima Evadare/"Nămoleală" ştie la ce mă refer). - Fiabilitatea furcii este foarte bună. - Faptul ca e importată oficial în România asigură unele avantaje pe partea de servisare: acces facil la subansamble şi consumabile, know-how, costuri mai reduse. Alte avantaje care merită menţionate sunt greutatea scăzută (aprox 1650g, gât netăiat), faptul că poţi modifica cursa disponibilă (prin intermediul distanţierelor livrate), posibilitatea de a folosi manete pentru lockout, precum şi distanta axle-to-crown decentă pentru o furcă cu cursă mare. În plus, pachetul de vânzare conţine şi pompa de aer (alţi 80-85 RON). Dezavantaje: - MotionControl-ul nu este cel mai intuitiv damper de setat, din cauza reglajului pt Floodgate. - Reglajul pentru Floodgate nu este foarte comod de folosit în conditii neprielnice (ploaie, nămol), fiind destul de mic şi alunecos. - Cei care o folosesc la aplicaţii mai solicitante sau cei care îşi doresc şi mai multă rigiditate ar trebui să opteze pentru varianta cu ax de 15mm sau de 20mm, cea cu ax QR normal nefiind suficient de rigidă pentru acele aplicaţii. - Modificarea cursei presupune dezasamblarea furcii. - Următorul dezavantaj ţine de configuraţia bicicletei, nu de furcă, e totuşi bine de menţionat.Pe cadre hardtail, cursa fixă de 140mm poate incomoda la urcările abrupte lungi. O furcă cu sistem U-Turn ar elimina acest incovenient. Concluzie Făcând un raport între avantaje, dezavantaje şi preţul produsului este greu să nu remarci totuşi valoarea pachetului. Concluzionând, RS Revelation Race Dual Air este o furcă potrivită pentru cei care îşi doresc polivalenţă sau multifuncţionalitate. Nota: 9/10
Postat de Robert Dumitru editat la 28 octombrie 2012 la 21:07
0
0
Meniu
mesaje

Ramâi conectat

Primești cele mai noi articole și știri direct pe email