Forum

Subiect: We The People - Trust 2010

#2326

Vali Tanasa
Postat de Vali Tanasa
Subiect deschis de la 9 februarie 2012 la 11:05
Raporteaza
Durata utilizării se extinde momentan la 2 ani. Cu toate că la momentul achiziţiei bicicleta fusese deja intrebuinţată de alte două persoane înaintea mea, într-un regim relativ intens, aceasta nu a necesitat nicio îmbunătăţire, cu atât mai puţin o reparaţie. Cât priveşte domeniul de utilizare, producătorul recomandă folosirea acestei biciclete in mediile street, respectiv dirt dar şi park. Specificul de viabilitate al bicicletelor WeThePeople, garantează astfel o întrebuinţare demnă de respectat, indiferent de ceea ce se află sub roţi. Dacă te întrebi câţi bani îşi va scoate din buzunar acest model, trebuie să ştii că aceasta bicicleta are un raport calitate - preţ mult peste medie. Preţul oficial din magazine varia la ultima verificare, undeva în jurul a 2000 de lei. Desigur, mulţi ştim cât de bine se desfăşoară tranzacţiile cu produse secondhand, desigur daca asta se întamplă în condiţii decente. Pentru a întări această afirmaţie, vă dezvălui faptul că, după cum am menţionat la începutul postării, am reuşit să achiziţionez acest model de la un prieten, cu un preţ foarte bun de 1000 de lei. Înainte de a vă mira, este necesar să ştiţi că achiziţia nu a inclus şi roata spate, reuşind totuşi să construiesc o roată formata dintr-un butuc Novatec Rebel şi o jantă SunRingle Rhino Lite. (dar, o să dezbatem acest subiect mai tărziu, probabil în cadrul altei postări). În concluzie, puteţi obţine acest model din gama 2010, la un preţ, spun eu, relativ scăzut. Trecând la partea care face subiectul majorităţii întrebărilor care alcătuiesc forumul, doresc să vă prezint atât avantajele cât şi dezavantajele. -Punctele forte ale acestuiî model dar şi a producătorului WeThePeople, sunt prezente într-un număr destul de mare. Plecând de la butucii Salt AM, butuci ce lucrează impecabil, pâna la ghidonul Mad Max, conceput cu o lăţime ce conferă o stabilitate exceptională atăt la sărituri cât şi la rotaţii bicicleta numita Trust se prezintă a fi una completă din toate punctele de vedere. Modelul de 2010 vine ansamblat pe un cadru de 21 de inchi, care deşi la prima vedere se prezintă, datorită ghidonului foarte lat, a fi un cadru greoi, devine în scurt timp unul extrem de manevrabil. Jantele Salt Pro Aero în combinaţie cu butucii menţionaţi mai sus, formează roţi foarte compacte şi solide, cauciucurile Pitchflow respectiv Pitchraw nefăcând altceva decât să înlesnească senzaţia de stabilitate şi caracterul compact al bicicletei. Revenind la butuci, modelul Salt AM se prezintă a fi un model extrem de rezisten şi fiabil, caracterizându-se la prima privire prin soliditate şi desigur culoarea aurie care nu poate fi ignorată. Butucul spate vine în varianta 9t. Ambii butuci sunt dotaţi cu numărul generic de 36 de găuri pentru spiţe. Sistemul de transmisie este format din dintr-un BB set MID, pe care lucrează un pedalier 3pc cu specific 8 spline (caneluri), construit din CroMo. Pedalele sunt cele ale firmei Eclat, mai precis modelul Surge, pedale din plastic foarte durabil cu o aderenţă foarte bună. -Cât priveşte punctele slabe ale acestui model, deşi puţine, nu sunt neglijabile. Fără prea multe detalii, va aduc la cunoştinţă faptul că materialul de fabricaţie a ghidonului este unul destul de maleabil, în cazul meu, suferind uşoare deformări în urma diverselor impacturi. Pedalele Eclat Surge sunt şi ele predispuse defecţiunilor specifice cam majorităţii gamelor de pedale. Astfel o problema des întâlnită este aceea a deteriorarii rulmenţilor pe care acestea rulează, deteriorare ce duce la formarea unui joc destul de agasant. De asemenea Cauciucul spate Salt Pitchflow, deşi foarte uşor şi potrivit pentru utilizarea la street şi park, este foarte subţire, caz în care se deteriorează relativ repede. Observăm foarte uşor că dezavantajele acestui model sunt eclipsate de calităţi, specifice gamelor We The People. Părerea finală şi personală este una alcătuita numai din complimente. Chiar şi paginile web de specialiate, au evaluat acest model la o medie a notelor ce gravitează în jurul notei 8 din 10. Vă recomand cu mare plăcere acest model de BMX, totuşi cu predominanţă persoanelor relativ înalte. Article Image
Postat de Vali Tanasa editat la 28 octombrie 2012 la 20:49
0
0
Meniu
mesaje

Ramâi conectat

Primești cele mai noi articole și știri direct pe email