Forum

Subiect: Drumul crucii la Straja.

#1582

Cristian Galma
Postat de Cristian Galma
Subiect deschis de la 16 martie 2011 la 21:14
Raporteaza
Va propun o catarare pe care eu am facut-o in 2009, când nu eram nici prea antrenat si nici nu aveam o bicicleta potrivita. E vorba de 8,5km cu o diferenta de nivel de 625m. Nu e ca pe Transfagarasean, dar pentru un antrenament la început de sezon e buna. Ce este inedit - ziua în care va propun aceasta catarare, în Vinerea Mare a Pastelor când aici la Straja de peste zece ani exista obiceiul sa se parcurga acest traseu de peste 2000 de enoriași, de la biserica din Lupeni la Schitul din Straja cu o cruce din lemn în marime naturala, simbolizând drumul pe care l-a facut Isus pâna la cruce. Nu sunt neaparat un religios, dar mi-ar face sa fac din aceasta tura o traditie pentru cei car vor sa parcurga acest traseu, care nu e prea greu, dar peisajul merita tot efortul. As vrea sa vad daca se gasesc amatori din zona sau mai de departe, pentru a stabili împreuna amanuntele necesare. Pentru cei care nu cunosc zona le pot oferi informatii. Nu as vrea sa fie neaparat un concurs, ci doar o întâlnire a iubitorilor de ciclism si de munte. Astept doritori.
Postat de Cristian Galma la 16 martie 2011 la 21:14
0
0
nu stiu cum o sa te priveasca aia cu crucea'n spate cand tu o sa treci cu bike'ul pe langa ei... s'ar putea sa iesi destul de shifonat de acolo... io zic sa nu amestecam cercurile cu liniile drepte, caci sigur vor exista niste tangente...
Postat de Iancu Maries la 17 martie 2011 la 08:10
0
0
Ai înteles gresit. Catararea noastra se va desfasura în urma procesiunii, pentru a nu amesteca treburile. Asta ar însemna sa plecam dupa ora 13 când cei cu crucea sunt aproape sus si nu ne mai pot încurca. Alta varianta ar fi sa urcam înaintea lor cu o ora . Nu cred ca asta e o problema. Oricum nu as vrea sa ne amestecam cu enoriasii. Drumul crucii e doar un pretext.
Postat de Cristian Galma la 17 martie 2011 la 22:51
0
0
oricum, ai vazut ce impact puternic a avut asupra populatiei dirtbike... :))
Postat de Iancu Maries la 18 martie 2011 la 18:46
0
0
Si eu vreau sa vin. Sunt din Lupeni`. Mia vorbim pana atunci. Salut :D
Postat de Ionut - Alin Chiriac la 20 martie 2011 la 08:48
0
0
Pentru cei interesati catararea va fi în data de 22 aprilie, Vinerea Mare înainte de Pasti. Va trebui sa stabilim pâna atunci împreuna ora si locul de întâlnire, în Lupeni.Tinem legatura , mai avem exact o luna pâna atunci.
Postat de Cristian Galma la 22 martie 2011 la 18:57
0
0
Pentru cei interesati, catararea o vom face vineri 22 aprilie. Întâlnirea , în fata pietii din Lupeni , la ora 11.
Postat de Cristian Galma la 11 aprilie 2011 la 20:43
0
0
Salut baieti! Eu am fost cu ideia acestei catarari pe care am mai facut-o în 2009 cu o cursiera, si acum am încercat sa fac din aceasta catarare o traditie si sa gasesc câti mai multi adepti. Am constatat cu stupoare ca sunt cel mai în vârsta dintre cei care au raspuns la provocarea mea. Asta nu ma sperie pentru ca de fapt catararea noastra nu va fi o competite si scopul e sa ajungem acolo sus. Mi-ar fi placut sa raspunda la aceasta provocare si personaje mai apropiate de vârsta mea, dar mai e timp sa apara. Oricum o sa-mi faca placere sa va cunosc pe toti care aveti aceiasi boala cu mine.
Postat de Cristian Galma la 14 aprilie 2011 la 19:36
0
0
Rog, cine e din Lupeni sa se intereseze la ce ora pleaca procesiunea cu Crucea de la biserica din Lupeni, ca sa stim si noi cum plecam. Mai sunt câteva zile, pregatiti-va!
Postat de Cristian Galma la 18 aprilie 2011 la 18:26
0
0
cel mai bine este sa plecati inainte pentru k ei urca mai gtreu , de obicei plecau pe la 12 Am sa fiu si eu pe acolo dar cu fulul si urc cu telescaunul
Postat de Alin Nistor la 18 aprilie 2011 la 19:30
0
0
Multumesc pentru informatie. Întâlnirea ramâne la ora 11 ca sa plecam pe la 11. 30 imediat dupa intersectia drumului principal Lupeni-Uricani cu drumul care urca la Straja. Din Tg-Jiu suntem 2, sper ca si cei din zona sa raspunda la apel.
Postat de Cristian Galma la 19 aprilie 2011 la 17:45
0
0
Meniu
mesaje

Ramâi conectat

Primești cele mai noi articole și știri direct pe email