Forum

Subiect: (ARAD) Marsul Biciclistilor - editia a II-a - 7 mai 2011

#1619

Barbat Coriolan Emmanuel
Subiect deschis de la 7 aprilie 2011 la 09:53
Raporteaza
Alternativa Civică pregăteşte Marşul Bicicliştilor, ediţia a II-a, 7 mai 2011 Article Image Alternativa Civică Arad organizează şi anul acesta Marşul Bicicliştilor, eveniment destinat tuturor arădenilor care doresc să susţină iniţiativa realizării pistelor pentru biciclişti în municipiul Arad, pe principalele artere de circulaţie. Partenerul princial al Alternativei Civice Arădene în acest proiect este Consiliul Local Civic. Invităm organizaţiile civile din municipiu şi judeţ să ni se alăture, pentru ca împreună să dăm forţă acestui demers, care anul trecut s-a desfăşurat sub egida „Daţi Aradului piste pentru biciclişti”. La 12 luni după ce peste 1.000 de biciclişti au ieşit în stradă să solicite urgentarea realizării acestor piste, în municipiu s-au realizat 0 (zero) metri. Există însă proiecte care vizează cartierul Aradul Nou, dar şi un proiect în colaborarea cu administraţia locală din Gyula (Ungaria), referitoare la realizarea unor studii pentru amenajarea pistelor. Anul acesta, Marşul Bicicliştilor se va realiza tot sub sloganul „Daţi Aradului piste pentru biciclişti”, întrucât considerăm necesară continuarea demersului nostru. Ca o noutate, vom depune o solicitare la Primăria Municipiului Arad şi la Poliţia Rutieră a Municipiului Arad de a aproba oficial circulaţia bicicletelor pe partea dreaptă a trotuarelor mai late de 2 metri. Apreciem că prin asta, traficul pietonal nu va fi perturbat, iar siguranţa bicicliştilor în trafic va creşte. Ne bazăm demersul pe art. 53 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ A GUVERNULUI N R.195/2002 PRIVIND CIRCULAŢIA PE DRUMURILE PUBLICE – MODIFICATĂ ŞI COMPLETATĂ PRIN O.U.G. NR. 63/2006, care prevede: „Autorităţile publice locale, cu autorizaţia administratorului drumului public şi cu avizul poliţiei rutiere sau la solicitarea acesteia, sunt obligate să ia măsuri pentru realizarea de amenajări rutiere destinate circulaţiei pietonilor, bicicliştilor, vehiculelor cu tracţiune animală şi calmării traficului, semnalizate corespunzător, în apropierea unităţilor de învăţământ, pieţelor, târgurilor, spitalelor, precum şi în zonele cu risc sporit de accidente. Art. 105, al. 20, al aceluiaşi act normativ prevede faptul că se sancţionează cu amendă „neîndeplinirea obligaţiei, de către autorităţile publice locale, de a efectua amenajări rutiere destinate circulaţiei pietonilor, bicicliştilor, vehiculelor cu tracţiune animală şi calmării traficului, precum şi nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare a acestora”. Alternativa Civică Arad propune un traseu pentru Marşul Bicicliştilor care să cuprindă platoul din faţa Palatului Administrativ (pornire), Bulevardul Revoluţiei, Calea Lipovei, Calea Radnei, sensul giratoriu Selgros, str. Petru Rareş, sensul giratoriu Praktiker, Calea Aurel Vlaicu, sensul giratoriu Expo Arad Internaţional, Calea Victoriei, str. Andrei Şaguna, cartierul Alfa, Teatrul de Stat, Casa de Cultură a Sindicatelor (sosire). Pot participa la Marşul Bicicliştilor toţi arădenii, fără restricţie de vârstă. Fiecare participant trebuie să aibă bicicleta echipată pentru circulaţia pe drumul public. Exemple din ţară şi din judeţul Arad: Timişoara Primăria Municipiului Timişoara a început, din anul 2009, implementarea la nivelul întregului oraş, pe principalele artere de circulaţie şi zonele adiacente, a pistelor pentru biciclişti. Astfel, în ultimii doi ani au fost realizate în jur de 60 de kilometri de piste. Din acest an, se trece la o nouă etapă în ceea ce priveşte crearea de condiţii optime pentru cicliştii din Timişoara. Astfel, principalul obiectiv care va fi urmărit în acest an constă în interconectarea pistelor pentru ciclişti existente în oraş, concomitent cu extinderea reţelei de piste şi corelarea acesteia cu semnalizarea rutieră în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Tot în sprijinul cicliştilor au fost elaborate două noi proiecte de hotărâre care vor fi supuse aprobării consiliului local : - modificarea HCL 371/2007, în sensul că va fi ridicată restricţia privind accesul pe biciclete în Piaţa Operei, Piaţa Unirii, Piaţa Traian, strada Alba Iulia, strada Ştefan cel Mare (între Piaţa Traian şi strada Aurel Vlaicu) - cel de-al doilea prevede obligativitatea, de la 1 ianuarie 2012, a tuturor instituţiilor publice şi a societăţilor comerciale cu spaţii mai mari de 1000 mp să amenajeze şi să întreţină rasteluri cu minim zece locuri pentru biciclete. Pentru şcolile care nu îşi permit să realizeze aceste rasteluri, costurile vor fi suportate de Primăria Municipiului Timişoara din banii obţinuţi din vânzarea maşinilor abandonate pe teritoriul municipiului. De asemenea, în toate proiectele de modernizare majore ale tramelor stradale din diferitele zone al municipiului sunt prevăzute şi piste pentru ciclişti, în vederea facilitării şi încurajării acestui tip de transport. Sibiu - piste existente: 8 km (pistă agrement) - piste în curs de amenajare: 17 km (piste utilitare), 10 tronsoane Tronsoanele de pistă asigură o continuitate a traseelor parcurse de biciclişti, iar în această fază Piaţa Unirii este punctul de convergenţă a traseelor. În următoarele etape Primăria Sibiu anunţă că vor fi amenajate piste de biciclete şi în cartiere. !!! În ambele oraşe exemplificate mai sus, nu s-a investit într-o nouă infrastructura, ci s-a folosit infrastructura deja existentă, adică s-au marcat (colorat, vopsit, etc) trotuarele/şoselele. !!! Chişineu Criş, Judeţul Arad - piste existente: 2 km (Aleea „Regele Mihai”), pistă amenajată din pavele, la câţiva metri distanţă de drumul naţional - proiect în derulare: 3,5 Km - după amenajarea pistei de bicilişti, în localitate nu a mai avut loc niciun accident de circulaţie în care să fie implicaţi biciclişti (conform declaraţiei primarului din localitate) Sibiu cu roşu este reprezentată pista existentă, iar cu verde traseele care vor fi finalizate în acest an Article Image Article Image pistă de agrement (existentă) Article Image proiect Article Image Timişoara Article Image Article Image Article Image Article Image Chişineu Criş Article Image Aleea "Regele Mihai" (2 km) SURSA: http://www.clcarad.ro/articol_80/alternativa-civica-pregateste-marsul-biciclistilor-editia-a-ii-a-7-mai-2011.html
Postat de Barbat Coriolan Emmanuel editat la 7 aprilie 2011 la 11:08
0
0
Ideea este demna de lauda si sper ca primaria sa va si ajute cu pistele pentru biciclete. Dar ce a fost foarte suparator pentru mine ca si biciclist anul trecut cand am fost prin Arad, a fost faptul ca voi sunteti nevoiti sa mergeti pe marginea drumului adica pe la spatele masinilor parcate (care pot fi conduse de un sofer neatent si care sa dea cu spatele in momentul cand tu treci pe acolo) ceea ce mi se pare cam riscant(chiar am patit asta). Iar cand mergeam pe trotuar m-a si oprit un politist binevoitor care se pregatea sa imi dea amenda ca nu am voie cu bicicleta pe trotuar. Nu mi-a dat nici o amenda in final, dar tot mi se pare aiurea treaba cu "nu e voie cu bicicleta pe trotuar". Asta zic eu ca este o prioritate, sa fie facute pistele de biciclete pe trotuar nu pe sosea. Numai bine si va rog sa faceti multe poze si filmulete ca sa vedem si noi cum a fost.
Postat de Silviu Gheorghe editat la 7 aprilie 2011 la 10:50
0
0
Article Image Article Image Article Image Article Image Article Image Article Image Article Image Article Image Imaginile aceastea, sunt din 8 mai 2010, si anul acesta sper sa fim mai multi de 500-600 cati am fost anul trecut! \:D/ Si, da, ai dreptate...la noi asa se merge...si au fost nenumarate accidente provocate de cei care ies din parcare (si nu e vina lor...ptr ca e unghi mort, si nu au cum sa te vada), am patit-o si eu, dar asta e......insa vreau sa iti atrag atentia asupra inteligentei incomensurabile, a idililor nostri. Ce s-au gandit ei, acum cativa ani, 4 sau 5...nu mai stiu exact...ca pistele de biciclisti sa fie pe langa trotuar, 50 cm, intre masinile parcate si bordura...iti dai seama ca din prima zi, functiona ca si parcare mai departe respectiva zona, nefiind marcata de nici o culoare :)) nici macar panouri pe stalpi care sa indice macar prezenta ei..se asteptau ca, soferii sa intuiasca cum ca acolo e loc ptr noi..oricum nu ajunge...si cel mai ok e varianta de 1 metru latime, pe trotuar, dat fiind ca majopritatea trotuarelor de pe arterele mari, au intre 2-4 metri..asadar, loc este, doar bunavointa sa fie, ca nu e greu sa tragi 2 dungi de vopsea..castigam si noi, si ceva firma fantoma de-a primarului care va gastiga in mod subit licitatia, si cu asta basta! happy end! :)) Article Image
Postat de Barbat Coriolan Emmanuel editat la 7 aprilie 2011 la 11:22
0
0
Mai chiar ca nu stiu de unde le vin astora ideile astea minune, ca acum ceva timp existau tonomate in oras pentru parcare (alea erau alta prostie). Referitor la ce spuneai tu cu acei 50 de centimetrii... imi si imaginez cum toata lumea parca mai in spate ca de obicei si toti biciclistii care treceau pe acolo le mai loveau sau zgariau masinile :)) cred ca ar fi fost nebunia de pe lume acolo. Daca am putin noroc vin si eu un weekend pe la rude si particip si eu. Si strangerea va fi in fata primariei?
Postat de Silviu Gheorghe editat la 7 aprilie 2011 la 11:45
0
0
Article Image uita-te la imaginea aceasta, si uitate la masinile parcate si cat loc este de la bara lor din fata pana la bordura...pe acolo se asteptau ei sa pedalam!:)) ( cu toate ca se vede clar cat de imense sunt trotuarele, si ca o banda de 1 m nu ar ocupa decat un spatiu minim L-) ) si da, si acum exista acele tonomate de parcare!:)) Anul trecut a fost la Sala Sindicatelor, In centru, la Podgoria (e o intersectie), evident, ajutati si coordonati de Politia Rutiera Romana, carora le multumim inca odata, si care ne vor ajuta si anul acesta speram...si da, cred ca tot acolo va fi adunarea..ptr ca in fata Primariei, sa dorit si anul trecut, insa nu am vrut sa creeam impresia de meeting, de scandal samd Ar fi super daca ai veni! tinem legatura oricum! sa te uiti si sa fii la curent!;)
Postat de Barbat Coriolan Emmanuel editat la 7 aprilie 2011 la 12:30
0
0
http://www.facebook.com/event.php?eid=194093340632276 Vino si tu!;) P.S. se anunta un eveniment inedit pe 1 mai in Arad! Cupa aradului la ciclism! mai multe detalii in curand!;)
Postat de Barbat Coriolan Emmanuel la 11 aprilie 2011 la 06:13
0
0
Article Image SURSA: http://www.aradon.ro/al-doilea-protest-al-biciclistilor-aradeni/900267 " ARAD. Alternativa Civică Arad organizează în parteneriat cu Consiliul Local Civic Arad şi în acest an Marşul Bicicliştilor. Este vorba de ediţia a II-a ce va avea loc pe 7 mai, sub egida „Daţi Aradului piste pentru biciclişti”. „La 12 luni după ce peste 1.000 de biciclişti au ieşit în stradă să solicite urgentarea realizării acestor piste, în municipiu s-au realizat 0 (zero) metri. Există însă proiecte care vizează cartierul Aradul Nou, dar şi un proiect în colaborarea cu administraţia din Gyula (Ungaria), referitoare la realizarea unor studii pentru amenajarea pistelor. Ca o noutate, vom depune o solicitare la Primăria şi la Poliţia Rutieră a Municipiului Arad de a aproba oficial circulaţia bicicletelor pe partea dreaptă a trotuarelor mai late de 2 metri”, au declarat organizatorii evenimentului. Traseul propus Traseu propus pentru Marşul Bicicliştilor este: platoul din faţa Palatului Administrativ (pornire), Bulevardul Revoluţiei, Calea Lipovei, Calea Radnei, sensul giratoriu Selgros, str. Petru Rareş, sensul giratoriu Praktiker, Calea Aurel Vlaicu, sensul giratoriu Expo Arad Internaţional, Calea Victoriei, str. Andrei Şaguna, cartierul Alfa, Teatrul de Stat, Casa de Cultură a Sindicatelor (sosire). Pot participa la Marşul Bicicliştilor toţi arădenii, fără restricţie de vârstă. Fiecare participant trebuie să aibă bicicleta echipată pentru circulaţia pe drumul public. "
Postat de Barbat Coriolan Emmanuel la 11 aprilie 2011 la 06:48
0
0
Particip si anu asta ... sper sa ne adunam si mai multi :) btw: anu asta mai primim stickere, etc ?
Postat de Adrian Sirb la 11 aprilie 2011 la 10:30
0
0
Adrian Sirb
Particip si anu asta ... sper sa ne adunam si mai multi :) btw: anu asta mai primim stickere, etc ?
v-am invatat prost!:)) glumesc!inca nu stiu detaliile exacte..de maine incolo o sa aflu mai multe!;)
Postat de Barbat Coriolan Emmanuel la 11 aprilie 2011 la 10:34
0
0
Barbat Coriolan Emmanuel
[quote="Adrian Sirb"]Particip si anu asta ... sper sa ne adunam si mai multi :) btw: anu asta mai primim stickere, etc ?
v-am invatat prost!:)) glumesc!inca nu stiu detaliile exacte..de maine incolo o sa aflu mai multe!;)[/quote] ne-ai invatat prost da :)) las ... macar afisuri ... sa punem prin scoli
Postat de Adrian Sirb la 11 aprilie 2011 la 19:05
0
0
http://www.clcarad.ro/articol_80/alternativa-civica-pregateste-marsul-biciclistilor-editia-a-ii-a-7-mai-2011.html Asa, ca o mica paranbteza...cam ce s-a discutat pana acum referitor la mars....bine, pana la concretizare mai este, insa in mare cam astea ar fi problemele discutate: - traseul va fi in mare acelasi, insa in alta ordine - plecarea se va face din piata Avram Iancu (asteptam hotararea primariei) - se vor face flyere, cateva mii, care vro merge la scoli, blocuri, puse la masini sub stergatoare etc etc, afise, stickere, numere de participare (gen cele de concurs prinse de ghidon), si ne gandim si la ceva ptr participanti (nu tricouri ptr ca se estimeaza sa fie si mai multi [participanti ca anul trecut si costurile ar fi prea mari la 600-800 tricouri), ceva gen bratari de cauciuc imprimate cu marsul, sau alte pomotionale .....asta urmeaza sa vedem - In momentul adunarii in piata Avram Iancu, se vor face poze de sus, panoramice, si va fi un moment, gen masa critica, cand toti vom ridica bicicletele in aer si se vor face poze de la balcoanele cladirilor din jur - la sosire, traseul nu se va opri in piata avram iancu, ci vom merge in subcetate, dupa patinoar, si vom cobora in parcarea de dupa patinoar...unde ne vor astepta cei de la club activ cu un bar, racoritoare, si un mic concert de muzica, cu scena si tot tacamul, iar cireasa de pe tort va fi mancarica ce o vom primi la sosire, ca doar vom fi infometati nu? din ce am inteles, ciolan si ciorba cred... Anul trecut am fost 600...anul asta se preconizeaza si mai multi. Mentionez ca ce am scris mai sus, este momentan in faza de proiect, urmand a se stabili bugetul necesar, sponsorii, si restul materialelor, precum si detaliile de organizare...noi speram si suntem siguri as putea spune, ca tot ce s-a discutat mai sus, se v-a si realiza, ptr ca fata de anul trecut se implica mult mai multe institutii, ong-uri samd Va tin la curent! pana atunci, spor la pedalat! P.S. se anunta un eveniment inedit pe 1 mai in Arad! Cupa aradului la ciclism! Traseul va fi prin centrul aradului, 20 ture seniori, 10 ture juniori, cu premierea pe strand (premiile constau in biciclete si accesorii) mai multe detalii in curand! Article Image
Postat de Barbat Coriolan Emmanuel editat la 12 aprilie 2011 la 06:32
0
0
Postat de Adrian Sirb editat la 12 aprilie 2011 la 15:07
0
0
Meniu
mesaje

Ramâi conectat

Primești cele mai noi articole și știri direct pe email